Yahoo planuieste o
reorganizare masiva pentru a-si centraliza diviziile de mail, cautare
pe internet si homepage, intr-o organizatie globala de produs, scrie
The Wall Street Journal, citand surse apropiate proiectului.
Sursa
spune ca presedintele Yahoo, Sue Decker, este in spatele proiectului
care-si propune imbunatatirea coordonarii intre grupele de vanzari si
de produs.
Miscarea vine pe fondul refuzului esuarii discutiilor
cu Microsoft, dar si in conditiile incheierii unui acord cu Google, in
incercarea Yahoo de a convinge investitorii ca-si va imbunatati
substantial afacerile.
In plus, o serie de directori parasesc
compania. Vish Makhijani, seful diviziei web search si Brad
Garlinghouse, care a supervizat dezvoltarea unor servicii precum e-mail
si mesageria instant, pleaca in curand, conform blogului de tehnologie
TechCrunch. Yahoo a anuntat recent ca si Jeff Weiner, vicepresedinte
executiv la divizia de retelistica, a plecat la o societate de capital.
Nu se stie daca reorganizarea are vreo legatura cu aceste plecari.
Compania
a anuntat recent ca lanseaza doua noi domenii de mail, ymail.com si
rocketmail.com pentru ca oamenii care doresc ca adresa de mail sa le
contina numele, sa aiba de unde alege. Cu circa 260 de milioane de
utilizatori, mail-urile care se termina in yahoo.com, nu prea lasa
multe posibilitati celor care vor o adresa de mail care sa le contina
numele.